Stimulare proteica | Primavara 2016.

Turte polen+miere+drojdie inactivata

Ieri, 17 februarie, am terminat de pus turtele de miere si polen, prima stimulare proteica din aceasta primavara, cu aproape o luna mai devreme decat anul trecut. Au primit fiecare cate o turta proteica si una energetica.
Treaba destul de migaloasa, am lucrat doua zile, marti si miercuri. Oare cum face cei cu sute de stupi?

Nu am mai facut o poza de data asta, folosesc una veche, din care nu se vede ca am scimbat modelul de punga. De data asta folosesc pungi mai groase pentru a evita roaderea si tragerea lor printre rame, fapt care duce de multe ori la pierderea de matci.

Acum am de asteptat sa vad in cat timp va fi luata turta, pentru seria urmatoare, intentionand sa le fac doua stimulari pana vor incepe sa bage polen din natura. Asta ar insemna sa tina cu noi si plantele polenifere dar si vremea.

Seminte Libere|Februarie 2016

Tocmai m-am intors de la Scoala Ferdinand unde a avut loc prima editie din acest an a “Pietei semintelor libere” un proiect deosebit initiat de Adina Moise.

Ce sa zic? a fost tare fain…

Seminte libere 2016

Seminte libere 2016

Fata de anul trecut mult mai multa lume, foarte aglomerat. Semintele de la plantemelifere.ro, pe care le-am avut de daruit, s-au epuizat foarte repede, in nici 20-30 minute de la “expunere”. Daca anul trecut era cat pe ce sa plec cu semintele acasa, anul acesta ar fi trebuit sa pregatesc mult mai multe. Asta e… invatatura de minte.

Nu numai cu semintele mele s-a intamplat lucrul acesta deja in prima jumatate de ora disparusera foarte multe, ramanand disponibile probabil cele mai “comune”. Impresia mea a fost ca au fost mai putin oameni care sa ofere seminte si mai multi care si le doreau. Sper ca toti cei care au primit seminte sa le fi primit intr-un mod util, adica sa le si foloseasca.

In afara semintelor am avut pentru degustare si ceva dulce de laStupina.ro, doua mieri; una de salcam si una de salcam inobilata(de catre albine, bineinteles) cu mană. Am mers si cu un polen polifloral crud congelat si doua amestecuri de miere cu polen. Cel de miere cu polen de mac, fiind preferatul majoritatii.

Seminte libere 2016

Cand am plecat de acasa intentionam sa ma intorc si cu ceva seminte melifere care mi-ar fi lipsit insa m-am intors cu mana goala. Prins in valtoarea discutiilor m-am trezit tarziu sa dau si eu o raita printre “standuri” si nu am mai gasit nimic care sa ma atraga. Am avut insa si doua exceptii primind niste seminte de facelia si de arbore de matase.

Ce sa mai… asteptam cea de-a doua editie, din luna martie, cand sper sa fie la fel de multi doritori de seminte dar si mai multi daruitori.

Conferinta lunara ACA

aca

Maine, joi 21 ianuarie 2016, in sala de conferintte a ICDA de pe platforma apicola Baneasa, are loc prima conferinta lunara a ACAR-filiala Bucuresti din acest an. In cadrul conferintei este invitat si Dr. Eugen Stefan care va vorbi despre “primul ajutor in stupina”.

Din pacate, ca si data trecuta, nu voi putea ajunge la aceasta sedinta. Dau intaietate roulului de tata, in defavoarea celui de apicultor. Regret insa ca s-a nimerit asa, sedintele ACAR-filiala Bucuresti fiind pentru mine prilej de intalnire a catorva colegi cu care imi face placere sa mai schimb cateva vorbe.

Curs “Cresterea si fertilizarea matcilor”. Hamba/Sibiu

Hamba Sibiu

Un nou eveniment la Hamba – Sibiu, care pare interesant. Este vorba de un curs cu tema “Cresterea si fertilizarea matcilor” sustinut de Bratu Cristian.

Gasiti in acest link o invitatie. Daca doriti sa mergeti va sugerez sa confirmati prezenta cat de repede posibil.

Evenimentul este gratuit, se achita doar cateringul(v-am spus? Doamnele de la Hamba gatesc extraordinar) care desi nu este specificat, cred ca este tot 50 de lei.

Prezentarea Ernst Wagner, de la Hamba Sibiu

Prezentare Ernst Wagner

Scriam cu ceva timp in urma despre un nou eveniment la Hamba langa Sibiu. Desi nu eram prea hotarat pana la urma am mers sa vad despre ce-i vorba.

Nu am multe de spus. De data asta nu a fost pe sufletul meu. Dupa un drum obositor Bucuresti-Sibiu/Hamba am gasit un Ernst Wagner care seamana izbitor cu Ursu. Prea multa concentrare pe ce stupi minune construieste dumnealui si cum se straduiesc colegii sai nemti “sa il defaimeze pe la cursurile pe care le tin“.

Al doilea subiect important a fost cat de minunata e regina buckfast si cat de “praf” e carnica sau neaosa noastra. Adica noi astia care nu folosim buckfast suntem un fel de aia care “se joaca cu ea in tarana”.
“Ma lasi ma…?” ar zice baietii astia de tot isi fac veacu’ pe langa blocul meu…

Seminarul s-a tinut totusi “cu casa inchisa” numarand “grosso modo” 130-150 de persoane prezente. O inghesuiala sufocanta pentru ca oamenii de pe la noi nu stiu ce inseamna o invitatie/confirmare si ca nu e cuser sa pici asa tam nesam pe capul omului.
Au fost multe persoane peste cele confirmate insa am intrat cu totii in sala, doar nu era sa-i intoarca omul din drum(eu asa as fi facut…) La inceput m-am gandit ca faptul ca seminarul nu a fost platit ar fi cauza insa costurile de deplasare nu sunt neglijabile, deci nu cred ca asta e motivul. Pur si simplu cred ca sunt oameni care il admira chiar daca eu nu rezonez cu stilul respectiv de a face apicultura.

Ce nu mi-a placut(pe langa cele de mai sus):

Pe langa faptul ca se plangea la fiecare 30 de minute de cate ceva, Ernst Wagner manifesta o atitudine nepotrivita unor asemenea intruniri, prea plin de el, prea ca de la profesor la elev tampit, asta in conditiile in care in sala erau minim 10-15 apicultori care din punct de vedere profesionalism i-ar putea da lejer palme la fund.

Ca sa intelegeti si mai bine de ce nu simpatizez genul, citez cateva afirmatii pe care mi le-am notat atent spre aducere aminte:

Dar cine mai numara varroa, nu mai bine numaram banii?“(vorbind despre inutilitatea soclului cu sita, bun doar la a observa caderea de acarieni in urma tratamentelor)

In Germania, unei familii de albine, i se administreaza pe sezon peste 20 kg de sirop“(si folosesc numai glucoza) Plus una bonus “Media productiei in 2015 a fost 70 de kg de miere” Pai cred si eu, la 20 de kg de siroape…

Deasemenea omul sustine ca nu creste foite in cuib primavara si cresterea de faguri o face la sfarsit de sezon, in iulie august cand creste faguri pe fondul unor completari masive cu…(ati ghicit) sirop. Pentru ca zice dumnealui “Pai daca-i cresti in primavara ii cresti pe miere” Asta poate fi o chestie pentru cei care oricum fac completari cu sirop toamna.

Rezultatele?

In Germania in 2014 media mortalitatii familiilor de albine a fost de 40%“. Voi va mirati de asta? Ca eu dupa ce mi-am notat cele de mai sus, nu ma minunez deloc.

Hamba Sibiu

Ce mi-a placut:

– Doamnele de la Hamba gatesc minunat;
– La Hamba e superb;
– Am gasit, in conditiile in care de multa vreme caut, o modalitate simpla de fixare a unei scanduri de zbor cu o mobilitate mare astfel incat sa o poti scoate usor cand folosesti colectorul de polen si sa o montezi cand nu mai colectezi.
– Am reintalnit cativa prieteni, oameni minunati, cu care imi face o placere deosebita sa ma vad si de fiecare data ma despart de ei plin de energie.

LE: Am mai uitat de o notita, poate cea mai importanta. Se pare ca la Avrig nemtii vor deschide o statie de imperechere, posibil sa fi inceput chiar. Oracolul meu spune ca nu va fi in niciun caz o statie de imperechere a carpatinei. E de urmarit subiectul, pentru ca este extrem de important.

Evenimente apicole | Prezentare Ernst Wagner

Invitatie seminar Ernst Wagner

Luna viitoare, pe data de 13 noiembrie 2015, are loc la Scoala Generala din localitatea Hamba, in apropierea Sibiului, un seminar sustinut de Ernst Wagner, cu titlul: “Întreţinerea familiilor de albine sub aspecte naturale si economice, mod de lucru, înmulţire si selecţie“, in cadrul unui proiect mai vast al asociatiei Melikoleg.

Participarea la eveniment este gratuita, veti avea de suportat doar costurile cu masa si… credeti-ma, daca vor gati tot doamnele ca si data trecuta, nu veti avea suficiente degete pe care sa va lingeti 🙂

Ernst Wagner este un apicultor german, nascut in Romania, care ingrijeste o stupina de cca. 400 colonii in Mudau si gestioneaza cu succes un business de echipamente apicole(imkertechnikwagner.de)

Personal, nu sunt sigur ca voi ajunge de data asta. Inceputul lunii, 30 oct – 02 nov, ma va prinde la Iasi la Congresul SRA, saptamana urmatoare, pe 07 noiembrie la Craiova, la intalnirea anuala a apicultorilor olteni(ce pungasi astia, ne-au facut pe toti olteni…) si nu stiu daca voi mai avea chef sa iau din nou jumatate de tara la picior(de fapt la anvelopa), pana la Sibiu. Cu toate ca daca ma gandesc putin cum trebuie sa arate valea Oltului…

Oricum, voi daca doriti sa mergeti, si eu asa va sfatuiesc, gasiti in invitatia atasata tot ce va trebuie. De fapt trebuie sa retineti doar ca pentru inregistrare este necesar sa trimiteti un email la: info@melikoleg.ro

Daca ajungeti acolo, plecand de la acest articol(dar nu neaparat), nu uitati sa reveniti sa ne povestiti si noua cum a fost.

Lucrari in stupina, restrangere de toamna.

Am terminat saptamana trecuta cu restrangerea cuiburilor. Am fost cam la limita si am tras 2 zile plus o jumatate de duminica in care am pacatuit prin munca. Dar am reusit sa termin exact inainte de a se strica vremea.

Varroa Destructor
Foto: Arhiva personala|Caderi de varroa in urma tratamentului

Am dansat putin pe sarma pentru ca desi stresat ca vine vremea rea si nu voi apuca sa fac restrangerile, am evadat pentru cateva zile pe malul Dunarii la un pescuit, impreuna cu un prieten, si el apicultor.

Imediat dupa ce ne-am intors, am intrat abrupt in munca din stupina, inca de duminica dupa amiaza. Evit sa lucrez in aceasta zi, insa cum prognoza meteo nu era favorabila, mi-am calcat pe inima. Oricum puteam foarte bine sa nici nu o fac, randamentul fiind destul de scazut.
Am prins apoi doua zile pline, luni si marti in care am cam terminat ce aveam de facut. Desi luni dupamiaza au inceput cativa stropi de ploaie care m-au speriat putin, am reusit sa termin tot ce imi planificasem.

Acum mai am doar cateva unificari de facut, impachetari si sa le dau liber pana la primavara.

Stupina intra in sezonul rece in regula, cu rezerve de hrana indestulatoare dar cu ceva mai putin albina ca in anii trecuti, in conditiile in care nu am facut deloc stimulari sau completari in aceasta toamna.

Si infestarea cu acarieni a fost cam ridicata insa tratamentele au dat rezultate, semnele aratand ca famiile intra in iarna relaxate si din acest punct de vedere.

Primul curs de “Api-Alergologie” din lume

Azi a avut loc primul curs de Api-Alergologie din lume, gazduit de Hotelul Marshall Garden din Bucuresti, organizat de Societatea Romana de Apiterapie cu sprijinul Dr. Gabriela Teona DAVID.

Vreau sa scriu cateva impresii, acum ca tocmai m-am intors de la curs, convins fiind ca daca voi mai amana probabil nu voi mai scrie nicicand.

In primul rand, am beneficiat de cel mai potrivit lector posibil pentru un asemenea curs. Cunoscand-o pe Doamna Dr. Gabriela Teona DAVID de cativa ani, m-am convins de mult ca este un medic excelent, din randul acelor tineri care practica medicina cu pasiune, tot timpul la curent cu noutatile domeniului. Medic alergolog si imunolog, cu competente si in Api-Fito-Aromaterapie si medicina ayurvedica, chiar nu se putea un speaker mai potrivit.

Curs Api-Alergologie 2015
Foto: Arhiva proprie | Dr. Gabriela Teona David

Cursul a fost organizat de S.R.A. cu profesionalismul specific acestei societati, intr-un mod interactiv si am reusit sa asimilam cunostinte, sa intelegem lucruri din domeniul medical care sa ne ajute in managementul situatiilor critice care pot aparea intr-o stupina(dar nu numai aici) in cazul intepaturilor de albine(sau viespi).
Un plus de apreciat a fost si faptul ca cele prezentate nu s-au limitat la a intelege si a preintampina situatiile specifice apiculturii ci ne-au oferit posibilitatea sa intelegem care sunt cauzele si altor tipuri de alergii sau intolerante carora noi oamenii suntem nevoiti uneori sa le facem fata.

Curs Api-Alergologie 2015
Foto: Arhiva proprie | Slide prezentare curs “api-alergologie” – Bucuresti 2015

Cursul a venit ca o manusa, pentru ca nu imi imaginez ce s-ar putea intampla intr-o situatie critica la care ai putea fi martor nestiind cum sa procedezi pentru a evita, de la situatii neplacute pana la un dezastru. Astfel, am aflat cum putem sa prevenim aparitia situatiilor critice, sau prin ce masuri prespitalicesti putem interveni cand acestea apar, continutul unei truse de prim ajutor, si alte detalii care uneori pot face diferenta dintre viata si moarte.

La capitolul ce nu mi-a placut as adauga faptul ca sunt putin dezamagit de prezenta slaba a apicultorilor(altii decat noi, cei din cadrul SRA) pentru ca dupa parerea mea subiectul este unul de importanta capitala si m-as fi asteptat la o prezenta masiva a acestora.
In al doile rand, uneori s-a exagerat cu intrebarile pe langa subiect. Interactivitatea gresit inteleasa a mai scapat uneori de sub control, intrebari fara rost si fara legatura cu subiectul fragmentand de cateva ori prezentarea. Intrebari de genul celor prin care, cel care o exprima, doreste de fapt a face pe grozavul si a arata asistentei cunostintele proprii. Momentele, chiar daca uneori jenante, au fost insa putine si speakerul a facut fata excelent si acestei provocari.

La final am plecat incarcat de energie pozitiva, amplificata si de (re)intalnirea unor oameni minunati si cu convingerea ca decizia de a participa la acest curs a fost una pe deplin indreptatita.

Chiar daca nu au fost auzite, la final am plecat in gand cu cateva cuvinte: “Multumesc Teona, multumesc Stefan, multumesc dragii mei colegi care impartasiti cu mine pasiunea pentru albina

*in acest link mai poti gasi poze care te-ar putea interesa!

Cand albina nu tine cont de ce doresti tu.

Un sfat de care ar trebui sa tin cont de aici inainte:

“Cand faci un roi ai grija in ce parte a diafragmei ramane regina”

Insa si daca nu se va intampla asa, nu ar fi mare pacat. Hai sa va povestesc de ce…

In vara, pe langa roii care au fost formati si s-au dezvoltat in conditii normale, am avut si doua surprize, la doi roi care desi nu s-au comportat dupa asteptari, nu mi-au facut neaparat o surpriza neplacuta, ba poate chiar dimpotriva…

Ambii roi naturali, au fost introdusi in cutii scuturati pe cate 4 rame dadant cu foita de fagure artificial, fara rame cu puiet capacit, fara rama cu hrana, ca si multi altii dupa ce am terminat aceste „rezerve”. Oricum intr-o perioada de cules bun.
Cel mai probabil in momentul in care au fost scuturati, regina a ramas in partea exterioara a diafragmei si din aceasta cauza au crescut faguri de la zero in defavoarea variantei de a creste si forma cuibul pe ramele cu foite de ceara, introduse de mine.

Fagure natural

Unul dintre ei, format intr-un model de stup utilizat pe sistem clopot, la care folosesc folie in loc de podisor, a preferat sa creasca fagurii de ceara in partea stanga a diafragmei, lipind fagurii de folie si continuand pana jos, intr-o forma perfecta, paralel cu diafragma.
Pe acesta am reusit sa il mut ulterior pe rame, dupa ce am intercalat cuibul deja format, intre rame crescute. Apoi, dupa ce ponta s-a mutat pe ramele dorite, fagurii crescuti natural au mers catre margine si, odata ramasi fara puiet, doar cu rezervele de miere, au trecut la curatat dupa diafragma.
In final, am reusit sa am un cuib asa cum l-am dorit, fagurii crescuti urmand ai folosi in primavara pentru a starta cresterea fagurilor naturali, fara foita de ceara.

Fagure natural

Cel de-al doilea roi, scuturat intr-un stup cu podisor din lemn, si-a crescut fagurii tot in exteriorul cuibului dorit de mine, insa fara a mai respecta paralelismul cu diafragma. Fagurii crescuti ca intr-un buduroi, au fost prea in margine cutiei si nu am mai reusit intercalarea cuibului intre rame. Asa ca au ramas in continuare asa si nu imi pare rau. In primavara, cel mai probabil voi folosi podisorul, cu tot cu faguri, pentru polpularea unui buduroi. Ramane insa de vazut daca va trece peste iarna asa cum se afla, rezervele de miere fiind destul de mici. Vremea inca frumoasa imi va permite probabil sa rezolv si acest neajuns.

Bineintele, prima greseala, in ambele cazuri este ca nu am verificat, dupa o perioada de timp rezonabila de timp de la formare, situatia lor. Insa, sub tavalugul lipsei crunte de timp, asta s-a intamplat cu multi altii, care s-au dezvoltat conform asteptarilor.
Oricum, una peste alta, nimic nu se pierde, m-am ales cel putin cu cateva poze frumoase.