Podencele rezista!

Soparle
Am dat azi o fuga la stupina. Am ajuns cam tarziu, pentru ca imi facusem alt program, speriat de prognoza meteo de sapatamana trecuta. Vazand ca e cald am urcat in masina pe la pranz si m-am avantat la drum. Am gasit vreme frumusica, albinele au zburat putin si le-am mai pus niste polen la capace.

Am dat o raita prin padurea din jur, la o “melifera” cum ma gratuleaza sotia de cate ori vede cu ce poze vin acasa 🙂

Pe scurt, doua constatari, una calda una rece.

  • Incepand cu cea rece, polenul de la arinul negru s-a dus si anul asta pe pustii, fara ca albinele sa se bucure prea tare de el. Reteta clasica… intrat in vegetatie in perioada calda de dinainte, amentii s-au deschis. La inceputul lunii doar cateva zile calde in care albinele au cules apoi acest val de frig, cu temperaturi negative, care a geruit florile. Stop cules.
  • Cea calda mi-a mai inbunat ziua… Podencele mele(asa le voi numi de aici inainte) sunt bine merci, iata imprimavarand in cel de-al cincilea an in care supravietuiesc fara a beneficia de ajutorul multpreaplinuluidesine omului stupar.
  • Poze nu am facut, telefonul a ramas in masina si parca nici nu prea mai am chef de poze pana cand imi va sosi noul aparat de la f64 pe care il astept cu mare nerabdare.

    Am atasat totusi topicului o poza din arhiva personala, sa nu para prea nud. Am ales poza cu cele doua soparle pentru ca tot azi am gasit prin curte, probabil adusa de o pasare sau pisica, ceva… o soparla moarta, poate chiar una din cele doua.

    Colonia de albine de sub pod

    Am mai scris, aici sau prin alte parti, despre familia de albine de sub podul peste raul Arges, din apropierea stupinei mele, pe care o monitorizez din anul 2011.

    In aceasta primavara, mai precis pe data 12 martie am avut placuta surpriza sa constat ca albinele respective sunt bine merci. Ma rog, nu stiu cat de bine le este, dar cert este ca au supravietuit si acestei ierni si implinesc iata, trei sezoane de cand salasluiesc in locul respectiv.

    Obisnuiti sa credem ca, noi oamenii, suntem buricul pamantului si ca niciun fir de praf nu s-ar misca fara voia noastra, am intalnit de multe ori printre apicultori afirmatia ca in natura o colonie de albine nu ar mai putea supravietui fara ajutorul nostru. Cauza principala ar fi, spun multi apicultori, acarianul varroa care in 3 ani ar avea o dezvoltare a coloniei proprii de indivizi care ar duce la distrugerea coloniei de albine. Personal am luat de buna aceasta afirmatie, considerand-o logica, desi mai aveam unele indoieli ca acarianul si-ar distruge in totalitate sursa de hrana pe care o paraziteaza.

    Pe de alta parte aceasta colonie se incapataneaza sa supravietuiasca in conditii improprii, in conditii atat de dure incat iti este greu sa crezi ca ar face-o pentru mai mult de un sezon.
    Colonia de albine este stabilita intr-o teava metalica, piciorul unui pod suspendat peste rau. Podul fiind suspendat, teava respectiva este supusa zilnic unor vibratii destul de puternice. Chiar daca nu este un trafic foarte intens, peste podul respectiv tot trec zilnic minim 50 de vehicule(masini, carute, etc)
    Pe langa acestea, la o inaltime de cca. 6 metri chiar deasupra raului, umiditatea este ridicata tot timpul anului.

    Sa recapitulam: Izolatie improprie(metal), vibratii, umezeala, lipsa tratamente antivarroa.

    Ei bine, intelegeti atunci de ce ma visez uneori cu un flex in mana ca incerc sa ajung la regina acestui mic imperiu al rezistentei, pentru a-i reproduce trasaturile in stupina proprie?
    Trezit din vise insa, ma multumesc sa observ cu admiratie aceste albine si sa ma intreb uneori daca ar mai supravietui si odata intrate pe mana omului.

    Albina cap de pod

    Zilele astea, intr-o plimbare prin zona din jur pentru o recunoastere a bazei melifere, am avut surpriza placuta sa gasesc o colonie de albine stabilita in pilonul din teava de otel al podului de peste raul Arges.
    Colonia s-a stabilit intr-un loc inaccesibil, de unde nu poate fi recuperata. Partea proasta este ca podul este unul “suspendat” care trepideaza din toate incheieturile la trecerea fiecarui vehicul. Lucrul asta nu face deloc bine albinelor.
    Parte buna insa este ca respectiva colonie a trecut cu bine de iarna, deloc usoara la sub minus 20 grade o perioada destul de lunga.

    Deci, iernarea in stup de metal, fara impachetare nu este deloc una rea.

    Privind activitatea de la urdinis, as zice ca albinele o duc fain acolo unde sunt. Voi urmari evolutia lor, curios fiind cat vor rezista in salbaticie, in aceasta situatie.

    Roi pod