Am mai scris, aici sau prin alte parti, despre familia de albine de sub podul peste raul Arges, din apropierea stupinei mele, pe care o monitorizez din anul 2011.
In aceasta primavara, mai precis pe data 12 martie am avut placuta surpriza sa constat ca albinele respective sunt bine merci. Ma rog, nu stiu cat de bine le este, dar cert este ca au supravietuit si acestei ierni si implinesc iata, trei sezoane de cand salasluiesc in locul respectiv.
Obisnuiti sa credem ca, noi oamenii, suntem buricul pamantului si ca niciun fir de praf nu s-ar misca fara voia noastra, am intalnit de multe ori printre apicultori afirmatia ca in natura o colonie de albine nu ar mai putea supravietui fara ajutorul nostru. Cauza principala ar fi, spun multi apicultori, acarianul varroa care in 3 ani ar avea o dezvoltare a coloniei proprii de indivizi care ar duce la distrugerea coloniei de albine. Personal am luat de buna aceasta afirmatie, considerand-o logica, desi mai aveam unele indoieli ca acarianul si-ar distruge in totalitate sursa de hrana pe care o paraziteaza.
Pe de alta parte aceasta colonie se incapataneaza sa supravietuiasca in conditii improprii, in conditii atat de dure incat iti este greu sa crezi ca ar face-o pentru mai mult de un sezon.
Colonia de albine este stabilita intr-o teava metalica, piciorul unui pod suspendat peste rau. Podul fiind suspendat, teava respectiva este supusa zilnic unor vibratii destul de puternice. Chiar daca nu este un trafic foarte intens, peste podul respectiv tot trec zilnic minim 50 de vehicule(masini, carute, etc)
Pe langa acestea, la o inaltime de cca. 6 metri chiar deasupra raului, umiditatea este ridicata tot timpul anului.
Sa recapitulam: Izolatie improprie(metal), vibratii, umezeala, lipsa tratamente antivarroa.
Ei bine, intelegeti atunci de ce ma visez uneori cu un flex in mana ca incerc sa ajung la regina acestui mic imperiu al rezistentei, pentru a-i reproduce trasaturile in stupina proprie?
Trezit din vise insa, ma multumesc sa observ cu admiratie aceste albine si sa ma intreb uneori daca ar mai supravietui si odata intrate pe mana omului.
Update: Albinele nu au mai trecut de iarna 2016-2017. La desprimavarare nu le-am mai vazut zburand si mai tarziu rezerverele au cazut victima furtisagului.
Update 2: In vara 2017 “stupul” s-a repopulat, un alt roi a luat locul celor vechi. Ramane de urmarit cat vor rezista si acestea. Deocamdata in 2018 sunt inca acolo.
Foarte frumoase albinuțele…
Cât despre puterea lor de adaptare… sunt multe de zis, se pare că ne sunt superioare și din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, mă miră că la noi încă se insistă pe tratamentele antivaroa. Prin documentațiile găsite de prin alte țări găsesc din ce în ce mai des informația conform căreia tratamentele antivaroa de fapt reduc capacitatea albinei de a respinge parazitul. E adevărat că tot acolo se spune că fiecare familie lăsată să-și formeze “protecția”, va avea în perioada de adaptare o productivitate redusă și o mortalitate ceva mai ridicată. Dar, se pare că riscul de a pierde total familiile netratate este foarte mic.
Și recomandarea am găsit-o atât în Europa cât și în SUA…. ceea ce mă face să cred că pe undeva e un sâmbure de adevăr în asta.
Da Alex, ai mare dreptate.
Pe langa impiedicarea formarii unui sistem imunitar care sa ajute in lupta contra parazitului, tratamentele mai distrug si un intreg ecosistem al stupului, vezi si articolul despre scorpia de hartie pe care cu greu o mai gasim prin stupi.
Asta se va rezolva probabil doar prin experimentari in stupine dedicate acestui lucru. Nimeni nu este dispus sa riste pieirea stupinei de productie in lipsa tratamentelor.
Pe de alta parte trebuie sa mai tinem cont si de presiunea din partea industriei farmaceutice, al carei interes este sa se vanda cat mai multe medicamente.
Pana la urma tot la cei pasionati ne este speranta…
50 de masini pe zi, nu e mult, fata de o sosea aglomerata in apropiere, probabil ca ele si-au captusit interiorul cu ceara, albinele nu ar supravietui de unele singure pentru ca numarul ascunzatorilor in care sa isi faca cuibul este limitat.Daca te intereseaza genele familiei respective, poti sa obtii matci imperecheate cu trantori sau sa capturezi vreun roi
Mihai, e rau pentru ca vibratiile se transmit direct in teava in care si-au facut cuibul, mai ales ca e un pod suspendat care bataie din toate incheieturile cand trece un vehicul.
La cate alte colonii sunt in zona, trantorii acelei familii chiar nu prea conteaza, au o pondere prea mica iar in privinta roiului… greu sa ma nimeresc eu pe la ele cand iese roiul. Eu as fi multumit sa ii prind pe toti cei care ies din ale mele 🙂
Ma multumesc sa le urmaresc in continuare…
Intr-un stejar secular au gasit in padurea Dumbrava, din Tismana, Gorj, dupa doborare, o familie care era acolo de zeci de ani. Faguri de un negru intens cum nu am vazut prin nicio stupina. La inaltimea la care era cuibul, niciodata nu l-ar fi gasit omul. Eventual vreun urs.
Dan, norocul lor ca nu au putut fi gasite de om. Pana la un moment dat… 😐
Multi “carcotasi” argumenteaza ca intr-un asemenea loc din salbaticie, in care isi fac cuib albinele, se pot succede de-a lungul timpului mai multe colonii. Adica, lipsite de ingrijirea omului, moare o colonie si apoi intra un alt roi si asa mai departe. Din aceasta cauza eu urmaresc, la albinele de care vorbesc in articol, prezenta lor atat toamna tarziu cat si primavara devreme. Asta ma convinge ca este vorba de aceeasi colonie care rezista, iata, si fara sprijinul nostru.
Pingback: Podencele rezista! | Mybees.ro | Blog Apicol