Am trecut cu bine :) #iuliefaraplastic

Am trecut cu bine de evenimentul de ieri, nu fara putine emotii in fata parintilor si mai ales a micutilor pofticiosi care m-au innebunit cu intrebarile si cu lucrurile pe care deja le stiau despre albine.
Am o bucurie deosebita de fiecare data cand sunt in fata copiilor pentru povestit, pentru ca ei sunt dovada vie ca inca nu am pierdut sansa de a reveni la normalitate, la o normalitate dezbracata de hainele de plastic si betoane in care de multe ori oraseanul zilelor noastre poate fi incorsetat.

E o bucurie enorma sa intalnesti copiii de o istetime fara margini si parinti care ii cresc cu responsabilitate, in spiritul respectului fata de natura.

Deasemenea, nu a lipsit generatia de legatura, punte dintre copil si parinte, tanarul dornic de cunoastere si cu dorinta de reintoarcere la viu si natural. Salut cu drag toti prietenii de la “Oameni de la tara” carora le multumesc ca ne-au onorat cu prezenta si ii rog sa ma ierte ca, presat de energia copiilor, nu am avut timp pentru mai multe discutii.

Acum albinele se vor intoarce in stupina la suratele lor si le vor povesti despre clipele petrecute “la oras” 🙂

Din viata albinelor, povesti pentru pofticiosi curiosi si plini de energie. #iuliefaraplastic #lastupina.ro

Posted by Lastupina.ro on Wednesday, 19 July 2017

“Iulie fara plastic”! Pe cand si apicultura fara plastic?


Ma pregatesc pentru evenimentul de la biblioteca Emil Gârleanu cu ocazia manifestarii “Iulie fara plastic”. Pentru ca blogul acestea e citit in general de apicultori, profit de ocazia asta si “pe ultima suta de metri” lansez o invitatie la meditatie pe tema plasticului folosit in apicultura.

In ultimii ani asistam la o nebunie in privinta folosirii acestuia: stupi de plastic, rame de plastic, faguri artificiali de plastic, ambalaje de plastic(mai ales hidoasele ambalaje de plastic tip “ursulet”)… mai avem putin sa folosim si albine de plastic…

Ce putem face sa ne abatem de la aceasta directie pentru ca acest caz si mai ales acesta, ca e mai aproape de noi, sa nu devina o normalitate?

Voi la ce folositi plasticul?

Iulie fara plastic

Vreau sa scriu azi despre o chestie faina care se intampla si la noi in Romania.
iulie fara plastic

O mana de oameni inimosi, care nu pregeta a faptui schimbarea, s-au implicat activ intr-o manifestare menita sa deschida ochii adormiti de nepasare si de obisnuinta cu “lucrul usor de folosit, usor de aruncat”
Inspirati de proiectul plasticfreejuly.org au faptuit aparitia unei serii de evenimente de constientizare a consumului irational de plastic. Exista chiar o pagina FB dedicata evenimentelor pe care o gasiti aici: Iulie fara plastic si pe care va invit sa o distribuiti si catre prietenii vostri.

Seria de evenimente sunt gazduite de cateva filiale ale bibliotecii metropolitane Bucuresti – Biblioteca Ion Creangă, Biblioteca Emil Gârleanu, George Topârceanu.

Plasticfreejuly a demarat in 2011 pornind din initiativa australienilor de la Earthcarers si doreste constientizarea pericolului consumului irational de plastic si sprijin pentru cei care vor sa faca loc schimbarii in viata lor, in aceasta privinta.

Ne vom aduce si noi o mica contributie printr-un eveniment in data de 18 iulie la Biblioteca Emil Gârleanu unde va vom aduce albinele de LaStupina.ro pentru a va povesti despre ele, despre importanta lor pentru existenta noastra, despre cateva secrete ale cresterii albinelor si despre cum consumul de plastic a ajuns sa intineze si aceasta nobila activitate.
Veti vedea pe viu albinele, veti degusta din bunatatile oferite de ele – miere, polen, propolis…

Nu uitati asadar, ne vedem pe 18 iulie de la ora 18:00

Am dus albinele la “StreetDelivery-Gradini Posibile”

Scriam in ultima postare ca scoatem tarancutele de la stupina la oras.

Le-am dus la Bucuresti, si de la standul Kultiva de la Street Delivery le-am aratat lumii bune de la oras, am povestit despre traiul de la tara si din stup si copiii, si adultii laolalta, s-au batut pur si simplu pe produsele lor. Nu numai mierea si celelalte le-au trezit interesul ci au pus si intrebari de m-au inebunit 🙂 Avantajul este, atunci cand esti in fata copiilor, ca ei pun intrebarile intr-un mod spontan si au reactii sincere si deschise care te incurajeaza si pe tine si astfel poti sa prezinti niste lucruri intr-un mod mai interactiv si mai placut.

Copiii iubesc mierea si cred ca nu ar fi absolut deloc dificil pentru orice parinte sa inlocuiasca zaharul si dulciurile din comert din alimentatia copiilor, asa cum se intampla in cazul nostru. Cand am ramas pentru o scurta perioada fara lingurite pentru degustare, pentru ca nu am estimat corect numarul degustatorilor, mierea servita cu degetul se pare ca a fost un deliciu 🙂

Cele doua ore de prezentare alocate initial nu au fost nicicum suficiente si am ramas acolo pana pe la ora 20:00 cand am impachetat si le-am pregatit pentru intoarcerea la stupina.

A doua zi, duminica Mihai imi spunea, si tare m-am bucurat, ca inca mai treceau copiii si intrebau de albine si de miere.

Ce sa mai, a fost fain si e clar ca albinele nu pot lipsi din nicio gradina.

Am pus pe facebook cateva poze daca vreti sa rasfoiti:

Ducem albinele la “StreetDelivery-Gradini Posibile”

Sambata ne vedem in strada!

LaStupina.ro - Stupul scoala
Foto: Arhiva personala-pregatit de “pastoral”

Sambata, impreuna cu „Kultiva” ducem „LaStupina” si „Scoala Apicola” la evenimentul „Street delivery-Gradini posibile”. Mergem sa vorbim despre ce este posibil sa facem cu albinele si despre „de ce este imposibil sa traim fara ele”
Daca nu esti familiarizat cu viata albinelor dar esti curios/asa sa afli lucruri interesante despre ele, vino sambata de la ora 16:00, pentru ca timp de doua ore sa vorbim despre minunatiile pe care ni le ofera albina. Vei vedea pe viu albinele in „stupul scoala”, vei afla detalii despre activitatea unei familii de albine, vei afla de ce este importanta albina pentru gradina ta, de ce trebuie sa consumi produse apicole pentru o viata sanatoasa si de ce trebuie sa avem grija pentru ca si copii nostri si copiii lor sa se bucure de beneficiile imense oferite de albine.

Daca ai ratat startul in primavara asta sau inca mai ai loc in gradina pentru o floare, ti-am pregatit si o planta melifera care sa iti atraga albinele in gradina. Fix din pepiniera plantemelifere.ro

Rasaduri plante melifere
Foto: Arhiva personala – Pregatite de plantare

Nu o mai lungesc, vino sa povestim!

Conferintele lunare ACA

aca

O alta conferinta ACA are loc in aceasta joi, la sala de conferinte a ICDA din Baneasa. Redau mai jos invitatia catre apicultori:

In data de joi 23-02-2017 ora 16.30 va invitam la conferinta lunara in Sala de conferinte a ICDApicultura bd.Ficusului 42.
Presedinte filiala, Marian Patrascu
Teme:
1.Produsele apicole si principalele insusiri energovitalizante si terapeutice.
Prezinta dr.Eugen Stefan, medic, formator si competenta in apiterapie, apicultor.
2. Adunarea generala a Filialei Ilfov si a Mun. Bucuresti.

Terapia cu aer de stup – ApiAir

In ultimii ani au aparut si la noi in tara, adevarat ca inca intr-un stadiu incipient de dezvoltare, mici centre in care vizitatorii pot beneficia de un extraordinar remediu apiterapeutic, numit de regula “Aerul de stup” – ApiAir

Pentru ca ieri am pus 2 postari pe facebook fata de care am observat un interes deosebit de ridicat, vin si va povestesc si aici cateva lucruri, dintre cele stiute de mine si pe care va invit totodata sa le completati, in cazul in care subiectul va pasioneaza si cunoasteti si alte detalii.

Exista o legenda conform careia efectele benefice ale aerului de stup au fost observate, pentru prima data, inca din anii ’20 ai secolului trecut, de catre un apicultor rus care dormind in pavilionul sau in timpul pastoralului, a constatat disparitia unor afectiuni si imbunatatirea semnificative a starii generale de sanatate.

Apoi, in anul 1969 Hans Musch, un apicultor din Germania a facut la randul sau aceeasi observatie, insa a mai facut un lucru extrem de important. Hans Musch a realizat un dispozitiv cu ajutorul caruia a reusit sa ofere si altor persoane accesul la aerul din stup.

ApiAir – Dispozitivul Hans Musch

Dispozitivul consta intr-un capac pozitionat peste stup, prevazut cu un ventilator a carui putere este reglabila, care preia aerul din stup si il transmite catre pacient cu ajutorul unei masti faciale, din cele folosite la aparatele de aerosoli. Dispozitivul este de fapt un “aparat de aerosoli” preluati din stupul de albine. Astfel, prin intermediul dispozitivului ApiAir, Hans Musch lanseaza practic pentru prima data „terapia cu aer de stup”.

Incepand cu anul 1986 austriacul Heinrich Hüttner isi aduce si el o contributie majora la dezvoltarea acestei terapii mergand pana la infiintarea unui prim centru de inhalare a aerosolilor din stup, in anul 1989.

Farmacia stupului, toate beneficiile plantelor melifero-medicinale care sunt vizitate de zecile de mii de albine ale unui stup, in activitatea lor de strangere a nectarului, polenului si propolisului sunt oferite organismului uman prin intermediul acestor dispozitive.

Datorita compatibilitatii ridicate, aerul de stup este recomandat tuturor categoriilor de varsta, exceptand copiii de pana la trei ani. Dintre multitudinea de afectiuni in cazul carora a fost mentionata eficacitatea acestei terapii se poate mentiona:

– Afectiuni acute şi cronice ale sistemului respirator – bronsita, astm, tuse de fumator, emfizem;
– Afectiuni cardiovasculare – hipertensiune pulmonara;
– Intolerante, alergii, afectiuni ale sistemului imunitar;
– Boli pulmonare cronice;
– Dureri de cap cronice, migrene, sinuzita;
– Susceptibilitatea la infectii;
– Iritatii, mancarime;
– Stres, Stari depresive.

Deasemenea, cura cu aer de stup este recomandata si preventiv, pentru mentinerea unei bune stari de sanatate, mai ales in cazul persoanelor care traiesc intr-un mediu poluat.

Asa cum spuneam la inceput, si in tara noastra s-au facut pasi importanti in dezvoltarea acestei terapii. Au aparut in ultimii ani mai multe locuri in care doritorii pot beneficia de aceasta terapie:
Gorj – Targu Jiu
Cluj – Capusu Mare
Olt – Caracal Dr. Doina Cojocaru
Salaj – Rus

Mentionez doi oameni, colegi apicultori si deasemenea membri ai Societatii Romane de Apiterapie, care si-au adus o contributie semnificativa in dezvoltarea infrastructurii necesare acestei terapii – Ionel Togan din Constanta, si Adrian Martinescu din Bucuresti

Stupul “Martinescu”


Inovatia principala consta in aplicarea la exterior a ventilatorului astfel incat familia de albine sa fie ferita de vibratiile daunatoare si in forma piramidala a capacului de preluare.

Dispozitivul “Ionel Togan”

Pe partea de cercetare Societatea Romana de Apiterapie, prin membrii sai, face eforturi considerabile pentru promovarea acestor practici si pentru fundamentarea lor stiintifica, in cadrul congreselor anuale fiind nelipsite lucrarile stiintifice de calitate ridicata.

Terapia cu aer de stup – Congresul IX al SRA – 2016

Terapia cu aer de stup – congresul IX al SRA – 2016

Pentru cunoasterea mai in profunzime a aceastei terapii, si a altor metode de utilizare practica a produselor stupului va invit sa participati la un atelier practic de doua zile, sustinut de Dr. Stefan Stangaciu, Dr. Cojocaru Doina si Ing. Togan Ionel, care va trata in mod detaliat acest subiect amplu.

Atelierul are loc in zilele de sambata 11 februarie si duminica 12 februarie la Mereni-Contesti, jud Dambovita, la 50 de km. De Bucuresti
Te poti inscrie folosind acest formular de inscriere

Poti gasi mai multe detalii si pe pagina web a Societatii Romane de apiterapie

Conferitele A.C.A. 2017 – Invitatie

Joi are loc cea de-a doua conferinta lunara ACA, a sezonului de iarna 2016 – 2017.

Avand in vedere anul apicol dificil 2016-2017, in care sunt semnalate, din toata tara, pierderi de efective fara precendent in randul albinelor, va recomand sa nu ratati aceasta conferinta.
Este deosebit de important pentru fiecare apicultor, indiferent de gradul de pregatire pe care l-a atins, sa participe la toate evenimentele care ofera acces la informatie, mai ales atunci cand subiectul este atat de important.

Redau mai jos textul invitatiei dlui Marian Patrascau – presedintele filialei ACA Bucuresti

In data de joi 19-01-2017 ora 16.30 va invitam la conferinta lunara in Sala de conferinte a ICDApicultura bd.Ficusului 42.
Tema:
1.Bolile si daunatorii albinelor. Provocari ale prezentului si viitorului.
Prezinta dr.vet.Vasilica Savu, cercetator stiintific ICDApicultura

Presedinte filiala, Marian Patrascu

Daca e cineva care nu stie locul, pun AICI un link pe harta Google

Conferitele A.C.A. 2016-2017 – 08 dec/concluzii

Scriam aici ca la A.C.A.R. filiala Bucuresti au reinceput conferintele apicole care se desfasoara de obicei in sezonul rece.

Aseara insotit de cativa prieteni apicultori, alaturi de care mi-a facut placere sa petrec putin timp, am asistat la prima conferinta din acest sezon.
M-am gandit ca ar fi binevenite niste concluzii care nu stiu daca ar interesa pe cineva dar mie mi-ar fi de folos spre aducere aminte.

Primul a luat cuvantul Ioan Fetea presedintele A.C.A.R. care a comunicat, as spune mai degraba s-a vaitat, despre cateva realitati cu care se confrunta lumea apicola in ultima vreme. Realitatile acestea impacteaza, dupa parerea mea, mai puternic asupra acestei asociatii care din pacate traieste cumva din amintiri…

A povestit putin despre motivele pentru care nu a fost acordat ajutorul de minimis, despre care s-a vehiculat in acest an ca s-ar acorda. Principalul motiv pentru care s-a renuntat la acest ajutor ar fi faptul ca, desi ACAR s-a straduit sa convinga de necesitatea acordarii acestui sprijin prin intermediul (personajelor pozitive) – Dl. Fetea si Dl. Patrascu, datele culese din teren si puse intr-un raport de (de personajul negativ al povestii) Dana Chirca au aratat ca, de fapt apicultorii au avut si in acest an productii carora nu li se potriveste termenul de “dezastru”. Adica oamenii s-au laudat cu productii relativ mari.

Apoi am mai povestit cate ceva despre revista “Romania Apicola” care fara sprijinul apicultorilor risca sa dispara. E o stare normala, revista traieste practic vremurile pe care le traieste intreaga presa scrisa, adica ultimele clipe ale existentei. Nu mai reprezinta de mult o sursa de informatie in aceste timpuri in care informatia exista gratuit la doar un “click” distanta. Personal indemn totusi la sprijin pentru acesta revista. O puteti face atat prin a va abona cat si prin a contribui cu articole demne a fi publicate.

Un alt subiect fierbinte este starea in care se afla activitatea de achizitie/comercializare a mierii romanesti afectata in primul rand de blocarea pietei la nivel european(de fapt mondial as spune) Daca eu stiam ca primii doi producatori/exportatori de miere la nivel mondial erau China si Argentina, se pare ca mexicul a depasit deja Argentina. Si daca tinem cont de preturile mierii la nivel mondial ne putem da seama foarte usor de unde situatia respectiva. Pun mai jos o informatie pentru cei care spera la o crestere a pretului mierii in viitorul apropiat, care reprezinta evolutia preturilor din acest an, pe luni(in scadere continua in ultimii patru ani)

Mai apoi… A.C.A.R. pierde din ce in ce mai mult teren si ca reprezentativitate in fata statului. Una la mana asociatiile ca forma de organizare pierd teren in fata cooperativelor(aici merge preponderent sprijinul statului) si ACA nu e pregatita(nu se doreste) sa faca trecerea si mai apoi imi inchipui ca presiunea din partea celor “o mie una de asociatii” concurente ale ACA este enorma, asupra institutiilor si mai ales asupra persoanelor decidente din domeniu.

Ulterior, o punte intre cuvantarea presedintelui spre prezentarea Dlui Popescu, a rostit cateva cuvinte si Dl. Marian Patrascu despre subiectele specifice filialei Bucuresti/Ilfov

La final, am ajuns la prezentarea Dlui Popescu care ne prezinta tehnicile sale de pregatire a iernarii. Le-am REvazut pentru a nu stiu cata oara si desi nu sunt informatii care sa mai reprezinte o noutate merita revazute pentru ca sunt prezentate de charismaticul “Popescu de la ACA”, cel care de fapt reuseste sa umple de fiecare data sala de conferinte.

(Scuze pentru eventualele greseli de radactare, am scris un articol la repezeala, pentru ca ma grabesc sa plec dar voi reveni cu corecturi/adaugiri)

Conferitele A.C.A. 2016-2017

aca

Dragi apicultori(mai ales) bucuresteni,

Dl. Marian Patrascu – presedintele A.C.A. Bucuresti anunta inceperea conferintelor lunare din acest sezon rece, asa cum se intampla in fiecare an.
Am avut acum cateva saptamani o discutie telefonica foarte lunga si interesanta cu Dl. Patrascu, care a lamurit multe din aspectele neplacute cauzate de pierderile(de albine, bineinteles) deosebit de mari din aceasta toamna.
Tinand cont ca in partea a doua, a conferintei, ne va vorbi Dl. Ion Popescu, apicultor care nu mai are nevoie de recomandari, cred ca discutiile vor fi extrem de interesante si vor atinge si acest subiect.

Pentru mine personal aceste conferinte sunt un prilej de reintalnire a catorva prieteni dragi, ceea ce sper sa se intample si de data asta. Va intreb asadar: “hai cine vine la sedinta, ca eu sunt nerabdator sa va vad si sa stam la o sueta?”

Aveti mai jos mesajul semnat de dl Marian Patrascu:

In data de joi 08-12-2016 ora 16.30 va invitam la conferinta lunara in Sala de conferinte a ICDApicultura bd. Ficusului 42.
Presedinte filiala, Marian Patrascu
Teme:
1. Analiza anului apicol 2016; perspective anul 2017
Planul National Apicol 2017-2019
Prezinta ing. Ioan Fetea Presedinte ACA Romania
2. Actiuni si conditii pentru buna iernare a familiilor de albine si dezvoltarea intensiva de primavara, in conditile anului 2016
Prezinta dr.ing. Ion Popescu