20 mai, ziua mondiala a albinei

Zilele trecute, pe 21 decembrie am primit un comunicat de presa care mi-a adus o veste ce m-a bucurat foarte tare. Am lasat vestea sa dospeasca pana azi, vrand sa o public ca un foarte potrivit cadou de ziua mea 🙂

Dupa trei ani de activitate sustinuta a Asociatiei Apicultorilor Sloveni, in data de 20 decembrie 2017, Organizatia Natiunilor Unite a aprobat rezolutia conform careia ziua de 20 mai este declarata “World Bee Day” / “Ziua Mondiala a albinei”.

Proiectul initiat de asociatia slovena a fost condus de viceprim-ministrul Republicii Slovene, Dejan Židan. De remarcat acest fapt, care atesta importanta pe care administratia acestui stat o acorda albinelor si polenizatorilor, in comparatie cu politicienii nostri care an de an adopta derogari la legea care interzice utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor in Europa. Proiectul initiat de sloveni s-a bucurat de sprijinul tuturor tarilor, fiind pomenita si Romania, prin suportul oferite de dl. Cristian Constantinescu, Director General of FIITEA.

De asemenea este de apreciat si modul in care slovenii isi onoreaza inaintasii, ziua de 20 mai fiind si ziua de nastere a lui Anton Janša(20 May 1734 – 13 September 1773) considerat un pionier si un expert important al apiculturii moderne.


Foto: Delegatia slovena la ONU

Este un prilej de mandrie pentru noi, cei care iubim albina, sa avem o zi in care sa sarbatorim vietatea care ne impacteaza atat de mult vietile, rare fiind zilele in care sa nu le avem in preajma noastra sau in gandul nostru.

Este si un prilej de bucurie si de speranta pentru ca slovenii promit sa mearga mai departe si sa depuna eforturi pentru implicarea guvernelor tuturor tarilor, a comunitatilor de business si a societatii civile in procesul de constientizare a enormei importante pe care o are albina.

Dejan Židan:

“This is just the beginning of the difficult process of the protection of bees and other pollinators. In order to be successful, we must bring on board the governments of all countries, the business community and civil society. Awareness of the vital importance of saving the bees must reach every individual. And we must do more than just talk – we must undertake concrete activities to increase care for bees and promote the development of beekeeping – everywhere, including in developing countries.”

Studiile efectuate de Organizatia Natiunilor Unite” si de “International Union for the Conservation of Nature” arata ca populatiile de albie si polenizatori salbatici s-au restrans drastic in ultimii ani, ca o consecinta a activitatii umane irationale – agricultura intensiva, utilizarea pe scara larga a pesticidelor, poluarea, schimbarile climatice, etc.

Carla Mucavi – Director of the Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO) Liaison Office in New York:

“Bees play a crucial role in increasing crop yields and promoting food security and nutrition. Without them, we could lose a variety of food such as potatoes, pepper, coffee, pumpkins, carrots, apples, almonds, tomatoes, just to name a few. In short, without bees, FAO cannot achieve a world without hunger. World Bee Day recognizes the importance of these tiny helpers and will increase awareness of the need to protect them.”

Boštjan Noč, promoter of the World Bee Day initiative and president of the Slovenian Beekeepers’ Association:

“From today on, 20 May will be a worldwide celebration of bees and beekeepers. I believe that with the proclamation of World Bee Day, the world will begin to think more broadly about bees, in particular in the context of ensuring conditions for their survival, and thus for the survival of the human race.”

Pentru cine se mai intreaba de importanta albinei, inclusiv cea economica, va rog sa tineti minte: Fiecare a treia lingura de hrana se datoreaza albinei si celorlalti polenizatori!

Porsche creste albine si vinde miere

turbienchen

Am primit o stire cel putin interesanta 🙂

Porsche a inceput sa creasca albine si sa vanda miere sub un brand propriu.
Compania ingrijeste in Germania, din luna mai, un numar de 25 de colonii de la care au obtinut in acest sezon in jur de 400 de kilograme de miere pe care le ofera clientilor la sediul companiei din Leipzig.
Dincolo de o miscare de marketing excelenta, nemtii sunt de apreciat pentru implicarea lor in protejarea mediului si a recunoasterii importantei albinelor.

Asa ca daca nu aveti(inca) toti banii de un Porsche, pana mai strangeti, va puteti bucura de un borcan de miere “Turbienchen” la pretul de 8 euro(sau 6 euro pentru angajati)

O alta varianta, pana sa ajungeti la Porsche, ar fi sa va incalziti motoarele cu o miere din stupina noastra 🙂

Garantat o veti simti drept Mercedes!

Despre polenizarea subacvatica|Albinele din ocean

Recent au fost descoperite dovezi ale polenizarii subacvatice, alta decat cea prin intermediul curentilor de apa, despre care stiam pana acum. Dovezile arata cum polenul este transportat de la floarea mascul la floarea mama de catre organisme acvatice care se hranesc cu acest acesta.

Sursa: sciencealert.com

Curs introductiv despre polenizare si albine!

Inscrie-te la curs AICI, il gasesti la prima pozitie, CS17

curs

Draga cititorule, tu inca neintepat si inca nelovit de pasiunea apiculturii,

Sambata, 24 septembrie 2016, voi sustine un curs cu tema “Notiuni introductive despre polenizare si importanta albinei melifere pentru mediul inconjurator”

Vino asadar sambata la Kultiva sa afli ce reprezinta, de ce este vitala polenizarea pentru livada ta si cum poti face din gradina ta un rai pentru insectele polenizatoare. Va voi vorbi despre rolul covarsitor pe care albina il are in mentinerea biodiversitatii si in existenta speciilor.

Hai sa vezi pe viu albinele in “stupul scoala” si daca ai noroc chiar matca, sa intelegi cum isi desfasoara activitatea in stup, cum isi ingrijesc puietul, cum transforma nectarul in miere si polenul in pastura.

LaStupina.ro - Scoala altfel 2016

Iti voi povesti despre cum putem ajuta albinele pentru ca ele, la randul lor, sa ne poata ajuta pe noi si pe urmasii nostri.
Iti voi arata cum sa pornesti o mica stupina in gradina sau livada ta, sau doar sa faci din gradina ta un rai pentru polenizatori si cum sa ai legume, fructe si seminte sanatoase si apte pentru reproductie.

Vei simula lucrul in stup, vei manui rame, dalta si peria apicola si alte unelte, vei pipai faguri crescuti de albine si ceara colectata de apicultor…

Vei degusta mierea, polenul propolisul si ceara pe care albinele ni le ofera cu atata efort, pentru mentinerea si imbunatatirea sanatatii noastre.

Seminte libere 2016

La sfarsit iti poti face o poza echipat/a cu masca apicola pe care sa o pui la loc de cinste in viitoarea ta stupina. Tot la final, vom planui daca doresti, o vizita gratuita la stupina mea, in primavara, pentru a asista la activitatile specifice.

Stiai ca? #2

polen papadie

Stiai ca polenul este adunat cu grija de albine, de pe florile vizitate de acestea, cu ajutorul mandibulelor si a perisorilor de pe corp, umectat cu putina miere si depozitat in zbor, sub forma de grauncioare in cosuletele de pe picioarele din spate, si apoi adus in stup unde este depozitat in celulele fagurilor?