La pescuit pe Dunare. Izvoru frumos, Mehedinti.

Desi stresat ca vine vremea rea si nu voi apuca sa fac restrangerile de toamna ale familiilor de albine, zilele trecute m-am lasat convins si am evadat pentru cateva zile pe malul Dunarii la un pescuit, impreuna cu un prieten, si el apicultor.

Dunare, octombrie 2015
Foto: Arhiva personala|Pescuit pe Dunare

Pescuitul s-a dovedit a fi un insucces total, vegetatia acvatica facand practic imposibila o partida reusita. Dupa cateva recuperari ale monturilor pline cu vegetatie si vreo 2 ruperi, am renuntat la speranta ca voi si prinde ceva si am trecut la odihna si tratament. Nici macar la partea de odihna nu am avut mare succes, corpul meu nu mai raspunde la fel de relaxat la dormitul in cort. In plus, am avut lipsa de inspiratie sa asez cortul pe niste denivelari ale terenului care mi-au facut zile(de fapt nopti) fripte. La final, chiar daca am scurtat cu o zi, fiecare oscior al corpului meu avea de comentat cate ceva.

Daca la pescuit nu am avut succes, am admirat asezarile sarbesti de pe celalalt mal, lebedele, gastele ratele si cormoranii care se preumblau prin jur cu care am si tras cateva cadre.

Dunare, octombrie 2015
Foto: Arhiva personala|Pescuit pe Dunare
Dunare, octombrie 2015
Foto: Arhiva personala|Pescuit pe Dunare

Prietenul meu a cedat psihic si a bagat niste mamaliga pe 2-3 lansete drept pentru care a bagat la minciog un crap romanesc de vre 3kg si o platica la un kilogram si putin. Plus alte 3 platici mai mici pe care le-a eliberat.

Eu am rezistat vitejeste si mi-am pastrat statutul de pescar de crap, ramanand in continuare pe monturi de porumb. Dar la porumbul meu, asa cum spuneam, a tras doar bradisul. M-am mai jucat vreo jumatate de ora cu niste lingurite, incercand sa pacalesc niste salau si avat care mai sareau pe langa mal. Tot in zadar si am renuntat si la asta destul de repede.

Am plecat de la Dunare, cu o zi mai devreme decat stabilisem si mi-am promis ca anul viitor, pe la sfarsitul verii/inceputul toamnei voi organiza “o delta” de care imi e foarte dor.

Am ajuns acasa exact la timp pentru a duce copii la petrecerea unui coleg de-ai celui mic, reusind astfel sa imi tin promisiunea cu toate ca m-am sustras cu greu participarii la petrecerea piticilor, lasand toata “responsabilitatea” pe umerii sotiei.

Aici cateva poze daca-ti e dor de apa.