A venit primavara

A venit primavara si odata cu ea albinele incep activitatatea plina de frenezie a noului sezon. Ieri, pe 28 februarie – ultima zi de ianrna, mergand catre stupina am poposit putin prin padurile din jur cu camera foto in mana, cu gandurile ratacind aiurea si plamanii plini de aerul reavan al padurii in prag de primavara.

Am gasit arinul negru cu amentii gata gata sa plezneasca in floare si sa indestuleze cu polen harnicele albine care zumzaiau deja prin padure.
Arin negru | Alnus glutinosa
Arin negru | Alnus glutinosa

Am gasit si salcioara/rachita cu matisorii deja formati pregatindu-se si ea de noua viata.
Rachita

Cornul a inceput ingalbenirea usoara a mugurelui, deci foarte mult nu va mai intarzia…
Corn | Cornus mas

Corn | Cornus mas

Am zabovit cateva zeci de minute prin padure si apoi am plecat, cu plamanii fericiti, mintea limpede si bratele incarcate cu cateva bucati de iasca.
Iasca(?)

Ajuns la stupina am descoperit ca matisorii de la zalog sunt deja bine formati si, desi nu au inflorit si polenul inca nu a aparut sunt deja vizitati de albinele curioase care nu isi pot stapani poftele.
Zalog|Salix cinerea L.

Alunul de la stupina este si el intr-un stadiu avansat, poate putin mai avansat decat arinul negru, cu amentii nerabdatori sa plezneasca in floare si sa se impreune cu albinele.
Alun | Corylus avellana

Ghioceii, vedetele momentului sunt pur si simplu asediati de albine care le sorb cu nesat nectarul dulce si le depoziteaza in cosulete putinul polen…
Ghiocel | Galanthus

x pm IMG_4441

Relaxat asadar si cu trupul si sufletul implinite n-am avut decat sa constat ca albinele n-au mai avut rabdare sa astepte primavara calendaristica si au inceput deja sa care polen. Le-am invitat la o scurta filmare, inainte de a ma apuca de lucru.

Plante melifere. Corn si amorfa.

Mergand la stupina si neavand foarte multa treaba la albine, deci avand timp disponibil, am dat o raita si prin jur, o scurta recunoastere in teren.

Am promis unui coleg apicultor ca ii trimit niste puieti de amorpha fruticosa, petru a-i planta in jurul stupinei sale si azi mi-am facut timp pentru acest lucru.
Colegul insa(sau poate eu) e purtator de ceva ghinion, pentru ca nu am apucat sa infig de cateva ori cazmaua ca s-a frant in doua. Vorbesc de o cazma din aceea rabatabila pe care o am de e vremea cand inca mai eram pescar si o folosem la cautarea “nadei naturale”… rame adica. Am reusit sa-i vin de hac.
cazma
Odata rup instrumentul de lucru am reusit sa gasesc cativa puieti mai mici si inradacinati mai la suprafata. Nu e ce mi-am dorit, sper insa sa ii fie utili colegului. Mai compensez cu niste seminte…

Am verificat si stadiul in care sunt copacii si am invitat la o sedinta foto un corn ale carei flori, de fapt ai carui boboci, stau sa plezneasca.
Mesajul e clar, primavara nu e foarte departe.
Corn
Doar sa nu ne faca baba iarna o surpriza neplacuta, ma cam astept, si sa-si scuture vreun cojoc mai aprig prin “femartie” asa… Prea cald pentru vremea asta…