Piata si Taranul(a se citi pietar, samsar sau cum doresti) Grobian

Am trecut azi, intr-una din plimbarile destul de rare, prin piata pentru ca mi s-a facut pofta de niste mandarine.
Ajuns in piata, la prima taraba o rog pe doamna care tocmai punea intr-o punga niste struguri pentru o alta persoana..

– Imi dati si mie o punguta va rog?

Raspunsul primit m-a lasat cu un nod in gat si o cugetare.

– Va servesc EU imediat!
– Multumesc, nu mai e nevoie!(cu energia scazuta brusc catre zero)

In drum catre casa, pentru ca mi-a cazut energia dar a ramas pofta, intru in primul supermarket(ca sa nu dau nume).
Imi pun frumusel singur mandarinele dorite intr-o punga ajung la casa platesc, ajung acasa, mananc mandarine.

Apoi stau si cuget asa:

Pret mandarine la piata – 7.99(ce, credeati ca taranii nu stiu de-astea cu pretul psihologic?)
Pret mandarine la supermarket(ca sa nu dau nume) – tot pret psihologic, dar pe ei ii banuiesc ca stiau mai din vreme – 4.49

Calitatea: Asemanatoare, fara o diferenta sesizabila si sunt convins ca la Dabuleni inca nu se fac mandarine

Atunci ma intreb io in barba(chiar port barba): Cine sa fie de vina pentru disparitia pietelor si a taranilor din piete?
Multinationalele… No… Eu am alta parere…

Mitul legumei taranesti

seminte libere
(Foto: “Seminte libere” | Arhiva personala)

Nu am mai scris de atat de mult timp, incat imi e si rusine sa incep…

O fac pentru ca am dat de un articol in care m-am regasit foarte mult si vreau sa scriu despre asta acum cat timp e “la cald”.
Trecand peste comentariile pline de avant muncitoresc, atat ale autorului cat si ale cititorilor sai, eu sunt in totalitate de acord cu cele spuse de autor, pentru ca am trait lucrurile astea pe “pielea mea”.

Despre ce este vorba:

Noi, in familia noastra, consumam rareori legume din comertul modern, insa se mai intampla. Avem o lada frigorifica de 200 litri, special pentru asta, in care pastram congelate peste iarna, legume, fructe de padure, porumb pentru fiert, peste, carne de pasare crescuta la curte, etc. Insa pentru o salata de exemplu, tot mai trebuie sa te mai dedai la o rosie de supermarket, nu ai cum sa eviti in totalitate.
Pana in urma cu doi ani, proviziile noastre “eco” proveneau din micile gradini ale parintilor nostri si de la satenii din satul natal al sotiei mele, care sunt preponderent legumicultori. O comunitate de sarbi/bulgari, nici ei nu stiu foarte sigur, care cu asta se ocupa. Cultiva legume pe care le comercializeaza prin piete, mai nou prin intermediari, ca e mai comod…

Intr-o zi, stateam de vorba cu un asemenea vecin de-al soacrei mele care isi facea de lucru prin gradina. Stropea cu un maclavais, pe niste gogosari si nu prea intelegeam de ce… Zic eu:

– Nea Nelule, dar de ce ii mai stropesti pe astia, ca vad ca e ardeiul mare. Ce daunatori au?
– A… nu de daunatori dar ii stropesc sa se coaca mai repede… si se apuca sa imi explice ce produs minune e ala, ca le ajuta sa se coaca mai repede, ca sunt mai frumoase si mai sanatoase… dar e cam scump, dar daca nu le dai nu prea faci nimic…

In timp ce imi explica toate astea, foarte incantat de noile tehnologii pe care le aplica el, i se termina maclavaisul ala si se apuca sa mai faca unul intr-o galeata. citeste pe eticheta pune cateva picturi in galeata si apoi, dupa o scurta ezitare, zdrang! mai pune cateva picaturi, privind chioras catre eticheta…

– Hai ca n-o fi foc, se coace mai repede, ce dracu poate sa le faca!

Am ramas blocat, “ca curca la termometru”, mi-am amintit brusc ca aveam un telefon de dat si am inchis discutia cu vecinul nostru. Parasind gradina, in drum spre casa calculam in gand cam cate legume proaspete si bio consumase copilul meu de “la tara”, primite de la vecini de buna credinta dar inconstienti.
Incepand din acea clipa, daca as avea de ales intre legumele de la taranii din piata si cele dintr-un supermarket, provenite de la o ferma mare de peste hotare, as alege fara sa clipesc pe cele de import. Am macar siguranta ca acestea, cel putin din ratiuni economice, nu contin mai multe substante nocive decat este necesar pentru a le face “fata comerciala”.

De atunci consumam strict din gradinile parintilor nostri, de fapt doar mamelor noastre si pentru ca le e din ce in ce mai greu sa intretina o mica gradina, incepad din aceasta primavara ma voi transforma si intr-un mic gradinar.

Pornit pe acest drum, facandu-mi planurile de viitor am dat de o mica comunitate de oameni extraordinari(aici sau aici) care ma fac sa fiu convins ca oricat de multi oameni inconstienti sau rauintentionati traiesc printre noi, vor exista tot timpul si oameni adevarati, oameni care te fac sa te mandresti ca te numesti om.

Deocamdata aceasta comunitate m-a ajutat, acum cateva saptamani, sa imi procur cateva seminte pe a caror provenienta sa pot fi cat de cat sigur. Peste putin timp, va avea loc o noua intalnire a acestor oameni, in Bucuresti, unde poti sa mergi pur si simplu si sa primesti in dar cateva seminte. Daca la randul tau poti darui ceva, foarte bine, daca nu, la fel de bine. Si asta pentru ca semintele sunt libere, dupa cum spune Adina Moise, initiatoarea proiectului “Seminte libere”, unul dintre cele mai minunate proiecte pe care le-am intalnit.

Craciun Fericit!

A mai trecut un an. Bifam bucuriile si le pastram in memorie, bifam necazurile si incercam sa le stergem din minte si apoi tragem linie pentru a intelege ca am mai trecut peste inca un an.
Un an bun.
De acum, oprim calculatoarele si telefoanele si ne afundam in sunet de colinde, in mirosuri de cetina, cozonaci, coji de portocale si miere de albine, alaturi de cei dragi, pana incepem cu avant un nou an.

Craciun Fericit!

Crăciun fericit!

Cel mai tare notebook din lume!

Am cel mai tare notebook din lume! imi vine sa strig, si cum nu vreau sa risc a fi luat drept vreun apucat, care striga de unul singur prin birou, scriu aici, ca pare mai putin nebunesc 🙂

De unde pana unde asemenea constatare? Pai hai sa va povestesc.

Se da:
– Una bucata pana de curent de cca 30 de minute
– Una bucata notebook IBM ThinkPad T43, vechi, antic si de demult…
– Una bucata worker, adica eu, care munceste la reperul doi in timpul reperului unu…

Deci, vine pana, se lasa perdeaua de intuneric si eu rasuflu usurat ca nu sunt intrerupt(nici macar cu netul, care e de pe stick mobil, pana m-oi invrednici sa achit factura la rds) de la munca.
Dupa vreo 10 minute incep usor usor sa ma panichez, stiind ca anticul meu, “cel mai tare notebook din lume!” nu o duce prea bine cu bateria.

Dupa vreo 10 minute, telefonul:
– …
– Draga, dar tu ai lumina?
– Nu, si la voi s-a intrerupt?
– Da…
– …
(conversatie cu sotia, de acasa, pentru cine nu s-a prins inca)

Nu mult mai tarziu deja intru in fibrilatii… “Sa vezi, ca moare bateria pana sa dea astia drumul la curent…”(in gand da, deja v-am spus ca nu risc sa vorbesc de unul singur cu voce tare)
Pe la minutul 20 si ceva al crizei “pana de curent” vechiul, anticul si dedemultul(de dinainte ca [divizia]IBM sa fie preluat si sa se tranforme in galbenul “Lenovo”) meu “cel mai tare notebook din lume!” imi da un mesaj scurt:

“6 min(10%) remaining”

Apoi, fara sa apuc sa mai fac mare lucru, zdrang…

“plug in or find another power source. Your battery power is low(6%)…”

Stiindu-i meteahna, ca la el minutele sunt de obicei mai scurte nu mai stau pe ganduri si incep sa opresc toate aplicatiile si sa il inchid, pana nu ma prinde pe picior gresit si se inchide singur, ramas fara muza energetica.

Ma ridic injurand(relax! v-am scris deja… in gand, v-am mai spus ca nu risc sa vorbesc de unul singur cu voce tare. Nici macar cand injur) de la birou si ma indrept catre fereastra. Habar nu am de ce, pentru ca si afara e la fel de bezna.
Nici macar nu ajung la fereastra, ca un flash puternic imi izbeste retina si zdrang!!! A venit lumina…

Fuck off!(un fel de bagami-as…) zic, si ma indrept dezamagit catre birou, suparat ca am inchis ca prostu’ scolii chiar cu o secunda inainte de a nu mai fi necesar si ca nu am avut mai multa incredere in capacitatea lui de estimare a timpului ramas pana sa-si dea duhul.

Dar… pentru ca exista un dar…

Am uitat sa va spun ca dragul meu “cel mai tare notebook din lume!” nu se inchide si el ca un normal la cap… Nu… el trebuie sa macine juma’ de ora ca o rasnita pana se inchide(la fel ca si atunci cand se deschide)
De data asta insa nu m-am suparat pe el.
De data asta mi-a prins bine pentru ca am apucat sa dau rapid, la marele fix, un “cancel” si sa evit shut downu’

Apoi, cu barbia in palme exclam fericit:

– Sa-mi bag picioarele(un fel de “fuck off!”) Am “cel mai tare notebook din lume!” a stiut el, al naibii, sa tina bateria exact pana sa vina curentul…

Asa ca nu-l mai schimb(a… nu v-am zis ca ma tot chinui sa ma despart de el si sa iau unul care rasneste mai putin?) si chiar daca il vad pe Mosu ca vine cu unul in sac, eu il anunt de pe-acuma ca il iau la pietre… Pe Mos, adica…

Am zis!

LE: M-am si enervat. Daca vream sa scriu un post serios, nu gaseam atatea de scris. De unde rezulta ca prostiile se scriu cel mai usor… 🙂

Ce vrei, ceva frumos sau ceva gratis? Sau poate pe-amandoua?

Zilele astea am descoperit ca si pe plaiurile noastre, se mai pot intampla lucruri frumoase. Ca sa te dumiresti despre ce vorbesc urmareste filmul de mai jos si, dupa ce faci abstractie de domnul de la (probabil)paza aeroportului, care intre minutele 0:30 – 0:37 se straduieste sa stopeze jongleriile unui calator, vei ramane(din nou, probabil) la fel de placut surprins ca si mine.

Apoi, azi am mai dat via Cabral, care mi-a facut onoarea sa fie printre primii comentatori ai acestui blog, de inca un semn ca parca nu suntem totusi definitiv pierduti. Ca sa nu pornesc si sa ma pierd intr-o nesfarsita postare, va pun doar un link catre o initiativa care ma surprinde. Mai precis, initiativa unor baieti(poate si fete, habar nu am) care prin taxigratis.ro vor sa ofere, deocamdata doar in sectoarele 2 si 3 ale capitalei, un serviciu de taximetrie gratuita.

Nu stiu ce succes vor avea, in tara in care urcat intr-un taxi nu te sfatuiesc sa pierzi din ochi aparatul de taxare, insa eu li-l doresc din plin.
In afara de asta vi-i si recomand cu caldura, insa, sa ne intelegem… nu cred ca sunt dispusi sa va aduca acasa, dimineata de prin cluburi 🙂

Apiterapie. Terapie cu ceara

Tocmai descopar ca, fara sa vreau, mi-am crescut considerabil confortul si calitatea vietii la locul de munca 🙂

Saptamana trecuta am cumparat niste faguri de ceara, pe care pana la utilizare i-am depozitat intr-un loc numit birou, care insa in ultimul timp este mai mult un depozit apicol. Acum constat, cu o mare satisfactie, ca vietuiesc temporar intr-un miros extraordinar de ceara de albine.

Imi e asa un dor de primavara de nu va vine sa credeti 🙂

Hai spor la munca, care pe unde va aflati,

Ceara
(Foto: arhiva personala | Articole din ceara la Targul Mierii-Bucuresti 2012)

A propos, voi ardeti in locuinta voastra lumanari de ceara? Daca nu, nu mai pierdeti timpul. Daca nu uit(ca sa te asiguri, aminteste-mi acum printr-un comment) am sa revin cu un topic pentru a va arata un mod foarte simplu in care puteti face lumanari din fagure de ceara.