Lucru in stupina.

Am profitat de ziua asta cat de cat calduroasa si mi-am deplasat picioarele catre stupina. Va rog sa nu va lasati amagiti de poza de mai jos. Este din vara trecuta, bineinteles ca si pe la mine inca mai sunt resturi de zapada. Pun poza doar sa va dau sperante πŸ™‚

Afumator
(Foto: arhiva personala | O zi de lucru in stupina)

In drum spre albine, am facut un mic popas sa iau cateva salcii pe care sa le trimit unui amic apicultor. Cu un an inaite, pe drumul spre stupina am dat de o salcie care infloreste foarte devreme.

Salcie
(Foto: arhiva personala | Zalog)

Am luat si eu cativa puieti, m-am laudat cu ei si apoi a urmat pedeapsa. O pedeapsa placuta insa pentru ca atat e de fain cand o vezi inflorind asa devreme incat o vreau imprastiata peste tot. Nu va ganditi ca e cine stie ce minune de pom, e doar o specie de salcie, numita zalog(credeam initial ca e salcie capreasca), care prin unele parti probabil abunda. In zona noastra insa este singura pe care am vazut-o. Am promis ca trimit cativa puieti insa cu vremea asta de rahat nu am reusit. Pana azi, cand m-am oprit si am luat ultimii puieti ce puteau fi luati fara a afecta restul. Crestem potentialul melifer al olteniei care va sa zica… πŸ™‚

Asa… Apoi, ajuns la stupina am inceput prin a ma ruga pentru un pic de soare. Desi prognoza promitea vreme de scurmat in stup, ajuns acolo am fost primit de un cer posomorat si nici macar o albina nu se zarea printre stupi. Am rezistat insa si ceva mai tarziu au venit si cateva ore de vreme buna, in care albinele au zburat sanatos, ba chiar aduceau si ceva polen. Putin insa, trecut fiind deja de ora 14:00 cand a inceput sa se lumineze cerul.

Trantori
(Foto: arhiva personala | Trantori)

Am reusit insa sa desfiintez o familie trantorita pe care nu am apucat sa o rezolv pana acum, din cauza vremii nefavorabile. Desi nu sunt sigur ca era vorba de o regina trantorita sau se besmeticisera, am preferat sa nu risc(negasind regina) si am scuturat familia in afara stupinei. Teoria insa nu s-a potrivit cu practica si majoritatea albinelor si trantorilor au ramas ciorchine in locul in care le-am scuturat fara a se intoarce la cei doi stupi vecini, cum speram. Spre seara, le-am bagat in stup cu o rama hranitor si le-am strans cu o diafragma. Pana maine vor face foamea si apoi, daca tot nu se dau duse, poate primesc ceva sirop. Intre timp ma mai documentez sa vad ce alta solutie as putea gasi, alta decat a le lasa sa moara in zadar. Sunt totusi vreo 4 rame de albine…

Am mai facut ceva curatenie de primavara, greblat iarba, taiat pomisorii din stupina, pierdut vremea dupa dupa un nene pe care l-am rugat sa taie niste pruni din cealalta gradina(asa-i, anul asta bem tuica πŸ™‚ ) Ba nu avea scara, ba nu avea una, ba nu avea alta… am stat ceva timp dupa el, pana l-am lasat sa se descurce cum o sti…

Maine, desi duminica, merg din nou pentru ca profitand de fereastra de vreme buna sa le pun din nou cate o punga cu miere. Tocmai ce trebuie sa ma apuc sa o pun in pungi, asa ca va pup.

Sa fiti iubiti!

πŸ™‚ Daca ti-a placut te rog sa distribui!
Share on facebook
Facebook
0
Share on google
Google
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin
0
Share on pinterest
Pinterest
0

Ai ceva de spus? ÎnΘ›eapΔƒ aici!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.