Amiba si stropul de ploaie

Pescuit pe Dunare
Foto: Arhiva personala | Rataciti pe tarmuri

Stropii de ploaie cad in siroaie, udand campurile hulpave de apa. De luni de zile, ploaia lipseste cu desavarsire iar acum cand vine prisoseste. Mici siroaie formate din mii de bulbuci sclipind in lumina ca ochii unui brotac prins sub copita de taur, formeaza paraiase care pornesc ratacind catre vale. In drumul lor, spala praful asternut de luni de zile, spala pietre sau copaci prin livezi… Spala tot ce gasesc in jurul lor.
Din milioanele de stropi, unul singur rataceste negasindu-si locul in miile de paraiase.
El e unic.
Simte ca e mai mult decat un strop de ploaie. Nu poate forma un paraias cu obscurele picaturi. Rataceste purtat de curentii de aer pana cand zareste in zare o pata de culoare de un verde crud, un verde curat, ratacit in sumbrul peisaj al toamnei. Plonjeaza-n viteza in mijlocul verdelui sau unic.
– Weaahh!!!… scapa un oftat de placere;
Dar zambetul de placere se frange brusc si se tranforma-n ranjet de chin.
– Wow! nu se pooooate… Aici nu-i locul meu… Nu pe aceasta varza!
Stropul unic, spala varza protejata de zeci de foite, platose verzi menite sa-i ascunda maretia, coborand lin catre noroiul siroind catre rau. Ofteaza purtat de curenti, incercand disperat sa pastreze distanta fata de umilele picaturi ce formeaza acum propriul sau fluviu… Chinul se opreset brusc cand scursura de margini de santuri se opreste in rau. Ialomita curge semeata purtand ape limpezi cu vine noroioase preluate din micile viituri.
In marginea raului, intr-un ochi de apa curata ca lacrima o amiba isi leagana picioarele false, minunandu-se de maretia sa. Priveste deodata cu ochi plini de nespusa mirare catre imagine-ai reflectata de un strop de apa imaculat, de-o limpezime profunda. Secunda de glorie a maretei sale vieti.
– Amibu!!!?, exclama amiba, cu speranta si indoiala, laolalta, in glas
– El e amibu’ meu, pe care de-o viata-l astept cu ochi umezi!
Dar stropul dispare intr-o clipa, alergand catre maretia viselor sale, speriat de micimea amibei care incearca sa se piarda in maretia sa.

(Texte ratacite prin arhiva. Despre maretie si micime)

🙂 Daca ti-a placut te rog sa distribui!
Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

Ai ceva de spus? Înțeapă aici!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.